Green Spirit- o experienta unica traita de un explorator al centrului nostru(autor al articolului)

                                        

    În perioada 11-19/12/2015 , la Iaşi , a fost proiectul GreenSpirit, proiect susţinut de asociaţia Suportis. Acest proiect a unit la Iaşi trei ţări ( Romania, Estonia şi Polonia ). Tineri activi , pasionaţi de ecologie şi doritori de a proteja planeta pe care trăiesc, au căutat timp de 7 zile soluţii de protejare a acesteia. Au învăţat cum să reducă costurile, cum să recicleze , s-au învăţat unii pe alţii tradiţii ecologice provenite din propria ţară şi nu în ultimul rând , s-au distrat.

     În prima zi de activitate , imediat după micul-dejun , participanţii s-au întâlnit pentru a se cunoaşte între ei. După ce au făcut un joc de cunoaştere , au trebuit să-şi aleagă pe cineva ca partener pentru toată perioada proiectului. Pe toată perioada proiectului a trebuit să ne asiguram că partenerul  ajunge la timp pentru activităţi . După -amiază , activitatea s-a petrecut în oraş, unde participanţii au cerut părerea cetăţenilor asupra problemelor actuale ale planetei noastre şi au descoperit misterele oraşului , printr-o “vânătoare de comori”. 

     În cea de a doua zi s-au revizuit rezultatele obţinute în ziua precedentă, la chestionare . După prânz participanţii au vizionat un film-documentar , despre problemele climatice şi despre consumul inconştient de resurse limitate.

     Ziua numărul trei a început cu o discuţie asupra documentarului văzut în seara precedentă , iar în cea de-a doua parte a zilei, tările participante şi-au  împărtăşit una celeilalte tradiţii ecologice. De exemplu , în România mâncarea rămasă nu se aruncă ci se dă la animale. În Estonia se fac cârnaţi din sânge de animal, iar în Polonia se crează covoraşe din ţesături .

     Marţi, în ziua numărul patru, participanţii au plecat iarăşi în oraş. De data asta nu pentru a vizita sau pentru a se plimba , ci pentru a cunoaşte. Aceştia au avut plăcerea să viziteze trei companii ecologice. Redu , magazin de haine şi accesorii confecţionate din produsele de îmbrăcăminte primite ca donaţii. La Cuib , un local în care s-au folosit produse reciclate pentru crearea desingului interior, acest local oferă apă gratuit. Ultima companie vizitată a fost UpSide Down. Această companie confecţionează accesorii din bannere şi copertine de tir.  După ce au terminat de vizitat cele trei companii , participanţii au trebuit să se reîntoarcă către zona de cazare pentru a se pregati pentru seara internaţională. La seara internaţională, fiecara ţară şi-a prezentat mâncarea tradiţională, dansul şi alte obiceiuri.

     Ziua de miercuri a fost plină de ateliere. La aceste ateliere participanţii au învăţat să-şi creeze coperţi pentru caiete din pungi de plastic, să îşi confectioneze propria pungă de cadou şi jucarii de pluş. Aceştia au fost acompaniaţi de zece copii de la casa de plasament.

     Joi a fost o zi de aventură, dis-de-dimineata , toti participanţii erau îmbrăcaţi şi gata de plecare. Autocarul aştepta, trebuia să merge să vizitam mânăstirea Voroneţ , şi să mergem in Gura Humorului pentru a urca pe pârtie cu telescaunul.

     Ziua de vineri , putem spune ca a fost cea mai de neaşteptat. Aceasta a fost ziua de feedback, ziua in care ştiam că mai avem 24 de ore până fiecare pleacă înapoi spre casă. Era ziua în care trebuia să profitam cât mai mult de ultimele clipe rămase

     Acest proiect a fost minunat , am cunoscut noi tradiţii , mi-am făcut noi prieteni, pe care sper să-i revăd cândva şi am învăţat cum putem face lumea mai bună fară să ne dăm sufletul din noi. Putem schimba lumea prim lucrurile mărunte care le facem zilnic şi ne definesc . Schimbându-ne pe noi, îi vom schimba şi pe cei din grupul nostru, iar schimbându-i pe cei din grupul nostru, vom schimba lumea !

Spectacol de Craciun- 13 decembrie 2015

        Ca in fiecare an, inainte de sarbatori, cercetasii centrului local ,, Sfantul Dumitru", din Valea Lupului, au organizat un spectacol de Craciun, cu scopul de a aduna cat mai multe fonduri. Daca in anii anteriori, fondurile erau folosite pentru imbunatatirea propriilor nostre activitati sau pentru buna desfasurare si organizare a unor evenimente, anul acesta, noi, ca cercetasi, am adoptat o alta cauza pentru care sa luptam.

        Astfel, prin spectacolul organizat duminica trecuta, pe data de 13 decembrie 2015, la Palatul Copiilor, am ales sa sustinem proiectul Casa Share, al carui initiator este tanarul Bogdan Tanasa, cel care ne-a dat, credem noi, cel mai bun exemplu de solidaritate si implicare. Proiectul sau consta in construirea de case pentru diverse familii din tara- familii pline de lipsuri si care au nevoie urgenta de un camin care sa le confere siguranta si confort. In aceasta luna s-a avut in vedere construirea celei de a 7-a case de acest tip, de care sa se bucure o familie cu patru copii. 

         De aceea, spectacolul de anul acesta a avut ca scop sustinerea acestui proiect. Pentru a aduna cat mai multe fonduri, am pregatit o sceneta mare in care s-au implicat toti cercetasii, de la mic la mare. Piesa de teatru s-a intitulat ,,O poveste de Craciun''-dramatizare dupa povestea celebra a lui Charles Dickens. In plus, au fost cantate si multe colinde ( atat de cercetasi, cat si de Ceata de Medicinisti), iar cei mici au avut si cateva momente de dans. 

     Consideram ca a fost o sansa foarte buna pentru cei care vor sa faca o fapta buna in aceasta perioada. Bogdan Tanasa spunea: ,,M-as bucura sa existe un nebun ca mine in fiecare oras, sa adune lumea; daca ne unim, putem face multe lucruri''... Noi, ca cercetasi, am oferit aceasta oportunitate semenilor nostri,de a contribui la schimbare si de a ,,face o lume mai buna" alaturi de noi.

PLANTAM FAPTE BUNE!

      În data de 14 noiembrie 2015, in satul Valea Oilor, din localitatea Bălţaţi, judeţul Iaşi, cercetaşii centrului local Sf.Dumitru, Valea Lupului, atât temerari, cât şi exploratori, au spus ''Gata oricând" unei provocari şi iniţiative ecologice naţionale- plantarea a 15.000 de copaci în aceasta regiune a Moldovei (un milion în întreaga ţară).

      Numită "Plantăm!Îngrijim!Împădurim!", această iniţiativă a reprezentat un pas mare spre schimbare, spre îmbunătătire si conştientizare a efectelor pozitive pe care ecologizarea şi implicarea le oferă.

     Timp de patru ore am muncit la plantarea celor caţiva copaci ce ne-au fost daţi în folosinţă. În ciuda oboselii si a frigului, ne-am simţit cu toţii foarte bine, fericiti, uniti si încrezători în noi si în faptele bune pe care le-am realizat. În plus, prin ceaiul, ciocolata caldă şi gustările oferite, atmosfera a fost mult mai relaxată si veselă. Bineînţeles că nu am fost singuri în cadrul acestui proiect, ci împreună cu o mulţime de alţi cetăţeni devotaţi comunitătii, doritori de a face o lume mai bună.

      Dupa această experienţă, suntem siguri că iniţiativa noastră nu se termină aici, ci continuă, prin cât mai multe activităţi şi idei de creare a unei lumi aşa cum ne-o dorim. Din nou am demonstrat că suntem "gata oricând" de implicare si de adoptare a unei atitudini benefice pentru societate!

     

Ziua Centrului- 25 octombrie 2015

      Duminică, 25 octombrie 2015, odată cu sărbătoarea Sfântului Dumitru, centrul nostru local, având acelaşi nume sfânt, a împlinit şase ani de existenţă şi activitate.

     Cu mic, cu mare, de la lupişori până la exploratori, lideri, inclusiv şi părinţi, ne-am reunit la sediul centrului, la Şcoala Gimnazială din Valea Lupului. La fel ca de fiecare dată, am format un mare cerc, simbolizând prietenia, solidaritatea şi uniunea dintre membrii centrului.Ne-am dat mainile, rugându-ne pentru ca noul an petrecut în centrul nostru să fie binecuvântat, roditor și plin de activităţi grozave.

       În aceeaţi atmosferă de prietenie şi veselie, conform "tradiţiei" centrului, a urmat concursul de ateliere la care a participat fiecare dintre cercetaşi, împreună cu unul din părinte, frate mai mare sau alt cercetaş. Astfel, echipele formate au luat parte la 7 ateliere originale, participanţii fiind nevoiţi să se coordoneze şi să lucreze ca o adevarată ''echipă''. Atelierele organizate au fost : Fussball, Labirint pe nevăzute, Puzzle cu legile cercetaşului, Paraşuta, Nodul prieteniei, Pânza de păianjen şi Slackline.

       După ateliere, sărbatoarea a continuat printre cercetaşi şi părinţi cântând "La mulţi ani" centrului şi având parte de câteva prăjituri gustoase. Ne-am dat din nou mâinile, recunoscători pentru momentele petrecute împreună şi plini de speranţa si dorinţa că centrul nostru va  avea parte de încă un an bogat în experienţe frumoase, memorabile pentru fiecare cercetaş în parte!

                               CERCETAŞI!!!   GATA ORICÂND!!!

 

                   În această toamnă, deschiderea anului cercetăşesc a centrului local Sfântul Dumitru, Valea Lupului, a avut loc pe 4 octombrie, într-un cadru mai inedit ca de obicei- la Casa Vasile Pogor din Iaşi.

             După o vară plină de activitaţi  interesante şi neîncetate, ramurile de vârsta ale centrului s-au reunit într-o atmosferă prietenească, veselă, plină de entuziasm şi de speranţa unui nou an, poate mai bun, mai activ. Astfel, pici, lupişori, temerari si exploratori au format un mare cerc, dându-şi mâinile alături de lideri, dar şi de parinţii curioşi şi implicaţi, ca de obicei.

              După o introducere interesantă, urmată de câteva idei prezentate cu privire la noul an cercetăşesc, au fost făcute trecerile la ramurile de vârstă atât pentru una dintre lupişpoare, devenind temerară, cat si pentru un temerar ce a devenit explorator.In aceeasi situaţie au fost şi două dintre exploratoarele noastre ce ne-au dovedit perseverenţa, implicarea şi meritul lor de a dobândi statutul de lideri.

               În această ambianţa frumoasă, de sarbatoare, ramurile de vârsta s-au intrunit separat,bucurându-se de nişte activităti originale, inedite. Lupişorii şi-au desfăşurat activitatea la Bojdeuca Ion Creanga, într-o atmosferă "literară", cu jocuri şi discuţii cu liderii. Temerarii l-au "iniţiat"la început pe noul membru al ramurii de vârstă, prin diverse probe, după care au urmat câteva jocuri interactive şi un concurs de căţărare pe un panou special. În acelaşi timp, exploratorii s-au bucurat de câteva jocuri de cunoaştere şi de ajutare reciprocă, urmând apoi o explorare în Iaşi, având ca obiectiv îndeplinirea unor probe.

               În acest fel s-a desfăşurat aceasta prima intalnire a centrului, moment de sărbătoare şi bucurie, ce a adus în inimile cercetaşilor speranţa unui an roditor, bogat în activităţi şi experienţe de neuitat!

ÎN TABĂRĂ CU „RĂZEŞII LUI ŞTEFAN”

  

          Totul a început în urma unui telefon primit de la Petronela Petrea, responsabil naţional pentru dezvoltare organizaţională a ONCR, care ne-a lansat provocarea de a participa la o tabără regională („camp” în limbaj „cercetăşesc”). Nu prea aveam idee ce se vrea (neştiind detaliile activităţii şi potenţa organizaţiei), însă după câteva schimburi de informaţii cu Titus Hen, şeful centrului local al Cercetaşilor României din Paşcani (organizatorul şi sufletul „camp-ului”), am înţeles ce ne va aşteapta.

            Ne-am făcut un plan de acţiune (ca nişte foarte buni cercetaşi) şi ... cu entuziasm şi voie bună am trecut la treabă.

            Am avut, aşa cum era şi normal, o întâlnire de coordonare în luna iunie, pe meleagurile moldave, undeva printre dealurile Hârlăului, la Poiana Deleni, acolo unde urma să se desfăşoare activitatea. Împreună cu Petrică (locotenent-colonel (r) Petru Bodnar) şi organizatorii responsabili din partea ONCR am reuşit să facem lumină în vălmăşagul organizatoric, chiar dacă ne-a plouat ca-n tinereţe (parcă cineva a vrut să ne aducă aminte că asta e „vremea cercetaşului” ). Am luat contact cu zona „ostilităţilor”, am aflat detalii importante privitoare la scenariu (denumit sugestiv „Răzeşii lui Ştefan”), calitatea participanţilor, resursele la dispoziţie şi impactul educaţional, mai ales că întreaga activitate se desfăşura sub egida manifestărilor consacrate sărbătoririi Centenarului Cercetăşiei în România, simultan cu toate celelalte „camp-uri” din ţară.

            Odată detaliile stabilite şi sarcinile împărţite, nu mai aveam decât să ne „facem lecţiile“ şi să ne pregătim pentru tabără. Firesc au început să apară şi problemele (farmecul şi frumuseţea vieţii de cercetaş), în special legate de instructori, materialele necesare şi fondurile băneşti, chestiuni pe care a trebuit să le rezolvăm cu ajutorul dezinteresat al colegii noştri din activitate şi al lui Gică Stuparu (fost cercetaş).

            Şi uite aşa, cu probleme şi rezolvări, unele la „mustaţă”, a venit şi sfârşitul lunii iulie şi data începerii taberei.

            Am plecat cu Jerome cu o zi înainte pentru şedinţele tehnice şi activităţile pregătitoare cu staff-ul taberei. Pe unii îi cunoscusem în iunie (Petronela, Titus, Eugen), iar ceilalţi s-au dovedit a fi oameni de aceeaşi înaltă factură: serioşi, atenţi la detalii, neobosiţi şi permanent plini de idei (Alexandra, Cristi, Dan).

            A doua zi au sosit şi ceilalţi doi instructori ai noştri, Radu şi Cornel, şi am trecut repede la treabă, căci erau multe de făcut. Nu vă spun ce bună dispoziţie şi ce implicare am constatat în prima parte a zilei când cu toţii am curăţat balta de vegetaţie, pentru a face un fel de culoar care să ne permită să deplasăm cercetaşii pe mijloacele improvizate (noroc că am avut două bărci şi nişte grape speciale de drenat fundul apei).

După amiază eu am plecat cu Titus să facem recunoaşterea traseelor pentru drumeţie („hike” în limbaj cercetăşeşc) şi verificarea comunicaţiilor cu punctele de verificare. Jerome a îndeplinit funcţia de releu, asigurând legătura dintre puncte şi cu tabăra. Ne-am mişcat bine şi am reuşit să trecem prin majoritatea punctelor de verificare, iar legătura radio-telefonică s-a dovedit a fi, cum ne aşteptam de altfel, cu sincope!

            În acest timp, Radu şi Cornel au ridicat azimutele pentru deplasarea pe timp de noapte şi au făcut crochiurile necesare patrulelor de cercetaşi. Ne-am asigurat că nu vom pierde nicio patrulă în noapte - nu puteam exclude o asemenea posibilitate - şi am convenit de comun acord ca activitatea să se desfăşoare într-o poiană largă, iar fiecare patrulă să se deplaseze pe un traseu alambicat ce unea punctele de verificare stabilite pe liziera pădurii. Folosirea busolelor militare şi utilizarea de către fiecare cercetaş a brăţărilor fosforescente urmau să diminueze posibilitatea rătăcirii şi să asigure un climat plăcut şi distractiv.

            După amiază au început să sosească loturile de cercetaşi ale centrelor locale din Moldova, campul fiind dedicat cercetaşilor „temerari” (11-14 ani) şi „exploratori” (15-18 ani). Organizarea primirii a fost originală, adecvată scenariului. Dincolo de bannerul de lemn cu inscriptia „Răzeşii lui Ştefan” instalat la intrare, scenariul a fost unul atractiv şi haios în acelaşi timp: fiecare lot era întâmpinat de un „răzeş” echipat adecvat, care vestea prin goarnă celorlalţi „locuitori ai cetăţii” despre sosirea „răzeşilor”.

            Cercetaşii s-au mişcat rapid, şi-au instalat corturile şi în câteva ore toată poiana s-a umplut de corturi şi de steaguri ale centrelor locale participante.

            La primul nostru contact direct cu Cercetaşii României, am avut parte de multe surprize plăcute. Una dintre acestea a fost faptul că toată „suflarea” rostea în cor „Tatăl Nostru” înainte de fiecare masă, după care urma urarea de poftă bună. Cu urarea de la servirea mesei era o chestie „grea”, căci Alex, unul dintre „răzeşii” din Valea Lupului, fiind totodată şi o „ţestoasă atomică” de frunte, era mai mereu primul care dădea tonul strigând „Poftă, Poftă”, la care cei prezenţi răspundeau în cor cu deviza cercetăşească „Bunăăă!”.

Festivitatea de deschidere a taberei a avut acea magie specifică cercetaşilor din întreaga lume, presărată cu cântece, îndemnuri şi devize rostite de participanţi. Cu acest prilej, noi am fost acceptaţi oficial în rândul voluntarilor cercetaşi şi am primit câte o eşarfă specifică, cu inscripţia „Voluntar”, pe care am purtat-o toată perioada. O astfel de deschidere oficială nu se putea încheia altfel decât cu un foc de tabără pe măsură, unde, „Ţestoasele atomice”, patru temerari super-energici, nu au pierdut ocazia de a se da în spectacol, aşa cum de fapt era şi cerinţa momentului.

Ziua I - Mama răniţilor

            Prima zi de instruire a fost plină de activităţi, chiar dacă a fost o frumoasă şi însorită zi de duminică, care te îndemna la odihnă şi a început cu participarea la slujba creştină, conform principiului spiritual, unul din principiile de bază ale mişcării cercetăşeşti mondiale.

Între timp, noi am organizat activitatea primei secvenţe de instruire, respectiv acordarea primului ajutor. Am avut ceva dificultăţi în a găsi crengile necesare confecţionării de atele, cârje şi tărgi.

 

            Am reuşit să organizăm şase ateliere distincte, încercînd crearea unei imagini cît mai clare cu privire la micile accidente ce pot fi suferite pe timpul unui hike, în teren frământat, acoperit. Astfel, cercetaşii au învăţat să acorde primul ajutor în cazul producerii de entorse, luxaţii şi fracturi ale membrelor inferioare şi superioare, efectuarea hemostazei, transportul rănitului pe braţe sau pe targa improvizată.

Aşa cum era de aşteptat, cercetaşii au fost încântaţi de cele învăţate, iar noi am fost impresionaţi de disciplina cercetăşească.

            Pentru descongestionarea zilei următoare, de comun acord cu Titus, am modificat puţin programul şi parte din activităţi au fost desfăşurate şi în după amiaza primei zile. Jerome a fost principalul „vinovat” la atelierul de confecţionare a mijoacelor improvizate destinate trecerii cursurilor de apă. Dincolo de denumirea prea pompoasă a activităţii, este de subliniat că la baza activităţii a stat confecţionarea de plute din peturi şi deplasarea pe balta din incinta spaţiului de cazare. Scenariul de desfăşurare a fost identic în ambele zile, astfel încât dacă în prima fază toţi cercetaşii au dat dovadă de interes şi seriozitate maximă pe timpul confecţionării plutelor, etapa a doua a făcut „toţi banii”, participanţii distrându-se copios căci ce poate fi mai de dorit la sfârşitul lui iulie decât o bălăceală serioasă!

            O dată cu apropierea înserării am trecut la pregătirea ultimei activităţi din prima zi de instruire, iar „răzăşii” erau tare nerăbdători să parcurgă modulul de deplasare pe timp de noapte. În timp ce Radu a instalat liderii în punctele de verificare, eu am rămas cu Jerome şi Cornel să dăm toate instrucţiunile necesare, explicând în detaliu ce presupune o astfel de activitate, care sunt principalele funcţiuni în cadrul patrulei şi ce anume trebuie avut în vedere pentru a reuşi deplasarea pe traseu.

            Aşa cum era de aşteptat, chiar dacă explicaţiile au fost completate cu răspunsurile la întrebări, pe lângă patrulele care au reuşit să parcurgă întregul traseu şi să identifice toate punctele din crochiu, au fost şi patrule mai puţin „norocoase”. Una dintre acestea a pornit în traseu, cu mult entuzisam caracteristic vârstei, însă cu o eroare de 180⁰, chestiune de care şi-au dat seama abia după parcurgerea primului segment din crochiu.

            Ziua II - Plutire liberă spre adăpost

            Şi această zi a debutat în forţă, cu mai multe ateliere desfăşurate simultan: eu am condus atelierul de confecţionare a adăposturilor improvizate, Radu a condus atelierul de orientare după detaliile din teren, iar Cornel şi Jerome au avut parte de distracţia cea mare, conducând atelierul de confecţionare plute.

 

După masa de prânz, activităţile au continuat în aceeaşi organizare, cu menţiunea că cercetaşii exploratori au desfăşurat alte activităţi, iar atelierul de construire a adăposturilor s-a desfăşurat spre seară, urmând să doarmă în bivuac.

            Dacă disciplina a fost o chestiune normală la cercetaşii temerari, fără să greşesc afirm că la exploratori asta a fost o provocare, de altfel specifică adolescenţilor rebeli ai zilelor noastre, dar parcă şi noi am fost ca ei... Degeaba am discutat şi am insistat ca imediat după masa de seară să începem deplasarea spre locul de amenajare a bivuacului spre a evita construirea adăposturilor pe întuneric, pentru că am reuşit să plecăm din locul de campare abia după apusul soarelui.

            Ceea ce merită spus este faptul că unii au reuşit confecţionarea adăposturilor, insistând să respecte principiile de bază însă cu adoptarea unor forme originale. Esenţial este faptul că au petrecut cu certitudine o noapte memorabilă.

După finalizarea amenajării adăposturilor şi pregătirea pentru odihnă am făcut o scurtă şedinţă de instruire cu comandanţii patrulelor pentru clarificarea principalelor aspecte referitoare la drumeţia de a doua zi. Chiar dacă întrebările lor au fost pertinente, multe din răspunsuri nu şi-au găsit aplicabilitate a doua zi, cu toate consecinţele ce au decurs de aici...

Dimineaţa, de comun acord cu Titus, după răsăritul soarelui, ne-am deplasat amândoi să verificăm dacă s-au respectat măsurile de siguranţă indicate, respectiv dacă plantoanele sunt vigilente sau dorm în post. Ne-am furişat printre tufe mari de ferigă şi urzici ocolind locul de campare spre a ajunge într-o poziţie mai înaltă care să ne permită să observăm ce fac cercetaşii.

Ne-au cam deconspirat câinii din zonă, dar un aspect pozitiv a fost faptul că o cercetaşă planton a venit la limita locului respectiv spre a vedea dacă nu cumva se apropie cineva de bivuac, ulterior celelalte plantoane s-au deplasat în direcţia opusă pentru a asigura protecţia circulară. A fost interesant să constatăm că au înţeles ce înseamnă responsabilitatea asigurării securităţii celorlalţi.

            Ziua III – Dansând în ploaie

            O dată cu dimineaţa, au început pregătirile tuturor pentru hike, drumeţie planificată de Titus a se desfăşura pe două trasee distincte, conform grupelor de vârstă. Aşa cum se întâmplă de regulă, Murphy cu legile lui este prezent tocmai atunci când nu este de dorit. Chiar dacă am discutat seara, în detaliu, cu comandanţii patrulelor de exploratori, aceştia, cel mai probabil din inocenţa vârstei, au respectat aleator indicaţiile primite, reuşind în final să parcurgă întregul traseu de peste 20 km în teren frământat şi acoperit. Şi pentru că nu se putea întâmpla altfel, ar fi fost probabil anormal să nu plouă, şi încă torenţial. Norocul exploratorilor a fost că Bahluiul s-a umflat după ce au reuşit traversarea acestuia. Parcursul nu a fost unul uşor, însă faptul că unii dintre ei mai participaseră anterior la astfel de drumeţii a fost un mare plus.

Eu am fost destinat să asigur cel mai îndepărtat punct de verificare, unde nu era posibilă realizarea legăturii nici prin radio, nici telefonică. La un moment dat, doi pădurari m-au anunţat că au primit o avertizare meteo de furtună, sfătuindu-mă să plec pentru că altfel risc să nu mai ies cu maşina din zonă decât peste vreo săptămână. Am mai stat vreo oră după care am plecat cu reţineri în suflet căci ştiam din experienţă cum este să ajungi la un punct de verificare şi să nu găseşti pe nimeni, mai ales pe o vreme rea.

            De aici încolo lucrurile au luat o întorsătură nedorită, însă finalul nu putea fi altfel decât unul fericit. Ajuns într-o zonă cu semnal radio, l-am contactat pe Jerome - radioreleul nostru - cerându-i să-i comunice lui Radu, aflat cel mai aproape de punctul meu de verificare, să coboare şi să aştepte cercetaşii (care oricum ajungeau ulterior la el). S-a dovedit că a fost o iniţiativă bună, deoarece exploratorii se opriseră sub un copac în zona unde trebuiau să mă găsească şi erau în confuzie privind ce urmau să facă în continuare. Radu i-a însoţit ulterior, cu toţii ajungâng cu bine în tabără.

            La scurt timp după ce am vorbit cu Jerome, am ajuns şi eu în tabără unde am aflat că una dinte patrulele de temerari s-a rătăcit în pădure. Ruptura s-a produs ca urmare a confuziei create de multitudinea de drumuri din pădure şi cel mai probabil din cauza lipsei reperelor. Cornel mi-a comunicat prin staţie că a plecat deja în pădure să-i caute, iar noi am organizat în timp scurt o coloană de maşini cu care să ne deplasăm în zonă pentru a trece la scotocirea pădurii.

Cum întotdeauna o rezolvare vine de la sine, unul dintre copiii cercetaşi din grupul rătăcit, localnic, a venit cu ideea deplasării pe liziera pădurii până la prima bornă forestieră, iar comunicarea datelor înscrise pe aceasta ar putea duce la stabilirea cu exactitate a locului unde se găsesc. Odată borna identificată şi comunicarea datelor prin radio, Cornel s-a deplasat la mănăstirea din zonă şi, cu bunăvoinţa stareţului, a fost împrumutat un microbuz. Contactarea ocolului silvic care avea harta cu dispunerea bornelor în teren a dus la localizarea şi recuperarea patrulei în scurt timp. Şi uite aşa, uzi până la piele, dar mulţumiţi şi fericiţi, „Răzăşii” au încheiat încă o activitate de pregătire.

            După cină, împreună cu noii noştri prieteni, Titus, Cristi, Eugen, Dan, am purtat mai multe discuţii, reieşind că cel mai probabil vom mai fi invitaţi la astfel de activităţi, concluzia lor fiind că ar fi tare binevenite nişte seminarii de pregătire a liderilor adulţi pe problematica supravieţuirii, recunoscând că multe din deprinderile noastre de cercetaşi militari au o largă aplicabilitate pentru micii cercetaşi.

            Cu regret, în dimineaţa zilei următoare ne-am pregătit de înapoiere acasă. Numai că organizatorii au insistat să participăm la un moment festiv dedicat prezenţei noastre în tabără. Momentul a fost impresionant pe de-a întregul, de la lozincile strigate de cei peste 100 de cercetaşi, adulţi şi copii, şi până la momentul strângerii mâinii fiecăruia dintre ei. Am profitat de această festivitate ad-hoc şi am înmânat principalilor „vinovaţi” de participarea noastră câte o insignă ACMRR, simbolul asociaţiei noastre.

            Chiar dacă unii membri ai ACMRR au fost sceptici referitor la posibilitatea participării cu succes la o astfel de activitate, pot să afirm acum că în final a fost un mare câştig pentru ambele părţi: pentru asociaţie a fost o oportunitate deosebită de a transmite tinerilor din experienţa şi cunoştinţele noastre şi de a promova valorile împărtăşite de toţi membrii ACMRR, iar pentru micii cercetaşi a fost o activitate inedită, din care au învăţat multe şi mai ales au înţeles că cercetăşia este o activitate completă şi complexă.

Şi în final, la „Centenar”

În faza finală a camp-urilor regionale cercetaşii s-au deplasat la Mogoşoaia, pentru camp-ul naţional, elementul de vârf al tuturor manifestărilor.

Pe 1 August a avut loc deschiderea oficială a camp-ului naţional unde au participat peste 800 de cercetaşi din ţară şi din străinătate, inclusiv din Argentina. La această manifestare am avut onoarea să particip, însoţindu-l pe preşedintele ACMRR, Colonel (r) Viorel Drenea, fiind astfel un prilej deosebit pentru dumnealui de a lua pulsul direct de la participanţi cu privire la impactul activităţilor organizate şi desfăşurate de noi.

Şi fiindcă am ajuns mai devreme decât ora stabilită pentru deschiderea oficială, nu am pierdut ocazia şi am mers să-i vedem şi pe „Răzăşi”. Ajunseseră cu puţin timp înainte şi erau în plin proces de instalare a corturilor. Câţiva m-au recunoscut şi mi-au răspuns la salut „Răzeşi - Gata oricând!”, zâmbind cu gurile până la urechi.

Este în tradiţia cercetaşilor să nu rateze nicio şansă şi întâmplător sau nu, consecvenţi acestui principiu, la Buzău, în foarte scurt timp după aceste activităţi, s-a înfiinţat Centrul Local al Cercetaşilor României cu denumirea „Cercetaşi din Ţara Luanei”. Acum, având cercetaşii nostri la Buzău, nu pot decât să sper că va exista o implicare mult mai numeroasă a membrilor ACMRR în acţiuni şi activităţi orientate spre educarea tinerei generaţii şi transmiterea cunoştinţelor şi valorilor care au făcut din noi, cercetaşii militari, o specialitate militară de elită.

Autor: Colonel (r) Gabriel BENESCU

Exploratorii se întrec în Grădina Botanică- 19.01.2014

Duminica aceasta s-a arătat provocatoare. O nouă aventură se ascundea dincolo de porțile de lemn ale Grădinii Botanice din Iași, unde a avut loc, de această dată, întâlnirea.Cu toate că vremea a vrut să ne pună la îndoială curajul și destoinicia, nu am căzut pradă capcanelor ei ci, surâzând, am pornit împreună , curioși de cele ce aveau să se întâmple.

 "Exploratorii nu dau înapoi!", acesta a fost motto-ul cu care cele două patrule- Agenții Explo, respectiv Hakuna-Matata, au pornit entuziasmate să-și hrănească curiozitatea.

 Plantele nedumerite priveau și ele la acești tineri , care păreau să readucă la viață pământul amorțit, păsările adormite de sub ramurile brazilor , dar și oamenii care , încercați de greutățile vieții, poate au uitat să mai zâmbească sau să-și amintească că au fost și ei copii.

 Sarcinile nu au întârziat să apară, pentru a stinge nerăbdarea aventurierilor.

 Prima misiune a exploratorilor a fost aceea de a reface o propoziție din mulțimea de cuvinte amestecate.Cele două patrule iscusite, au terminat proba aproximativ în același interval de timp, pornind astfel spre următoarea locație.
 Cea de-a două probă a fost menită să le pună la încercare creativitatea , aceștia trebuind să compună o poezie despre cercetășie.Însă, aflați în mijlocul naturii, locul preferat al mentorului nostru Baden Powell, și nelipsinudu-le inspirația, aceștia nu au întâmpinat deloc dificultăți.După ce creațiile au fost finalizate, fiecare patrulă a trebuit să răspundă la o ghicitoare, pentru a putea afla unde este următoarea destinație.
Pentru a „intari” unitatea între membrii patrulelor, aceștia au fost nevoiți să meargă legați de picioare până în zonă propriu-zisă.Fiecare și-a imaginat o metodă originală de a se deplasa.Astfel, patrulă Hakuna-Matata a adoptat stilul militar, caracterizat de pășirea simultană și sincronizată, în timp ce patrula Agenții Explo a optat pentru stilul "cangur", sărind toți în același timp până la țintă.
 Următoarea misiune a fost aceea de a crea crinul cercetășesc din ceea ce le punea la dispoziție natura.Nici aceast lucru nu a fost dificil de îndeplinit.

 Activitatea însă nu s-a încheiat aici întrucât cercetașii au dansat împreună"Dansul Pinguinului" pentru a-și etala talentele nebănuite.

 Imediat după terminarea dansului , patrulele au plecat către lacul din grădină, unde au primit sarcina de a convinge un trecător să le spună o glumă. Fiecare a reușit să găsească printre vizitatori, o persoană dispusă să ajute cu un banc și să aducă zâmbete timide pe fețele exploratorilor. 

 După ce au destins atmosfera, aceștia au primit o nouă ghicitoare care, de această dată a dezorientat patrula Hakuna-Matata pentru câteva minute, însă nu într-atât încât să o împiedice să ajungă la destinație.

 În cele din urmă, cercetașii au cântat și au dansat Imnul cercetașilor, manifestându-și astfel bucuria și satisfacția lucrului în echipă, dus până la capăt.

Aceștia au sărbătorit victoria, care s-a dovedit a fi o zi minunată, plină de aventură și petrecută cu prieteni adevărați, cu napolitane,
În ciuda vremii, în ciuda ispitelor, exploratorii au reușit din nou să treacă împreună peste toate, și să poata striga din toată inima:”GATA ORICÂND!”

Jurnaliști: Eddy Hilițanu și Iulia Ursache