19 octombrie 2015


                               CERCETAŞI!!!   GATA ORICÂND!!!

 

                   În această toamnă, deschiderea anului cercetăşesc a centrului local Sfântul Dumitru, Valea Lupului, a avut loc pe 4 octombrie, într-un cadru mai inedit ca de obicei- la Casa Vasile Pogor din Iaşi.
             După o vară plină de activitaţi  interesante şi neîncetate, ramurile de vârsta ale centrului s-au reunit într-o atmosferă prietenească, veselă, plină de entuziasm şi de speranţa unui nou an, poate mai bun, mai activ. Astfel, pici, lupişori, temerari si exploratori au format un mare cerc, dându-şi mâinile alături de lideri, dar şi de parinţii curioşi şi implicaţi, ca de obicei.
              După o introducere interesantă, urmată de câteva idei prezentate cu privire la noul an cercetăşesc, au fost făcute trecerile la ramurile de vârstă atât pentru una dintre lupişpoare, devenind temerară, cat si pentru un temerar ce a devenit explorator.In aceeasi situaţie au fost şi două dintre exploratoarele noastre ce ne-au dovedit perseverenţa, implicarea şi meritul lor de a dobândi statutul de lideri.
               În această ambianţa frumoasă, de sarbatoare, ramurile de vârsta s-au intrunit separat,bucurându-se de nişte activităti originale, inedite. Lupişorii şi-au desfăşurat activitatea la Bojdeuca Ion Creanga, într-o atmosferă "literară", cu jocuri şi discuţii cu liderii. Temerarii l-au "iniţiat"la început pe noul membru al ramurii de vârstă, prin diverse probe, după care au urmat câteva jocuri interactive şi un concurs de căţărare pe un panou special. În acelaşi timp, exploratorii s-au bucurat de câteva jocuri de cunoaştere şi de ajutare reciprocă, urmând apoi o explorare în Iaşi, având ca obiectiv îndeplinirea unor probe.
               În acest fel s-a desfăşurat aceasta prima intalnire a centrului, moment de sărbătoare şi bucurie, ce a adus în inimile cercetaşilor speranţa unui an roditor, bogat în activităţi şi experienţe de neuitat!










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu