Sărbătoare în
Iaşi! Clopotul îmbătrânit de vreme al Mitropoliei a bătut neîntârziat și anul
acesta,spre a chema sufletele la rugaciune și priveghere în cinstea mult milostivei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
Dornici de a veni în
sprijinul pelerinilor prezenți atât din
toate colțurile țării, cât și din afară,cercetașii din Centrul Local „Sfântul Dumitru”, sub
coordonarea părintelui Cătălin Urserescu, paroh al bisericii „Pogorârea
Sfântului Duh” din Valea Lupului și însoțiți de
către alți enoriași binevoitori, s-au mobilizat și au împărțit pachete cu
mâncare și cate un pahar de ceai fierbinte acestora.
Această
activitate, devenită tradiție, ne reamintește să fim solidari, să ne punem în slujba fraților, să
ne apropiem unii de alții, să ne unim în cuget și simțiri. Sperăm ca acel pahar
de ceai dăruit pelerinilor să ne înfierbânteze
inimile,ca acel pachet cu mâncare să capete simbolul comuniunii,al împlinirii prin
celălalt. Entuziasmul și dedicarea să persiste, astfel încât sa putem spune
întotdeauna „Gata oricând!”