27 octombrie 2013

Din suflet pentru suflet

           Sărbătoare în Iaşi! Clopotul îmbătrânit de vreme al Mitropoliei a bătut neîntârziat și anul acesta,spre a chema sufletele la rugaciune și priveghere în cinstea  mult milostivei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.




Dornici de a veni în sprijinul pelerinilor prezenți  atât din toate colțurile țării, cât și din afară,cercetașii din Centrul Local „Sfântul Dumitru”, sub coordonarea părintelui Cătălin Urserescu, paroh al bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Valea Lupului și însoțiți de  către alți enoriași binevoitori, s-au mobilizat și au împărțit pachete cu mâncare și cate un pahar de ceai fierbinte acestora.


Această activitate, devenită tradiție, ne reamintește  să fim solidari, să ne punem în slujba fraților, să ne apropiem unii de alții, să ne unim în cuget și simțiri. Sperăm ca acel pahar de ceai dăruit pelerinilor să ne  înfierbânteze  inimile,ca acel pachet cu mâncare să  capete simbolul comuniunii,al împlinirii prin celălalt. Entuziasmul și dedicarea să persiste, astfel încât sa putem spune întotdeauna „Gata oricând!”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu