18 mai 2011

ScoutIS 2.0



































A trecut şi ScoutIS, ediţia a 2-a, s-au sărbătorit şi 20 de ani de la înfiinţarea cercetăşiei în zona noastră, şi putem răsufla uşuraţi, după ce am auzit impresii foarte plăcute din partea participanţilor.
Aproximativ 110 cercetaşi au avut parte de un weekend plin, de pe 13 până pe 15 mai, cu diferite activităţi. Vineri au sosit invitaţii din toate părţile, s-au acomodat, s-a jucat Steaua, dar şi alte jocuri, şi în sfâşit, s-a deschis festivalul, aniversarea, manifestarea sau ce a fost :) .
Fiecare centru (Pildeşti, Iaşi, Paşcani, Fericitul Ieremia Bacău, Sf. Cruce Bacău, Bălţaţi, Nicolae Bălcescu, ACoCeRo şi Valea Lupului) s-a prezentat şi a propus un joc, s-a lăsat seara, s-au format cele 9 patrule, care şi-au luat un nume, un strigăt şi şi-au făcut un steag, şi s-a făcut rugăciunea de seară. După aceea, fetele au mers în sala de sport, iar băieţii în sălile de clasă, iar liniştea s-a lăsat încet peste şcoală.
Sâmbătă dimineaţa ne aştepta Mihai cu ceaiul şi ciocolata caldă, iar Dan cu înviorarea. După ce am mâncat, am pornit spre Catedrală, unde s-a celebrat liturghia de aniversare a 20 ani ASCRo, fiind prezent şi PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi. Spre sfârşitul Litughiei animată de scoutişti, s-au înmânat diplome de mulţumire celor care au contribuit la înfiinţarea şi menţinerea cercetăşiei catolice în România. Printre aceştia s-au numărat şi Pierpaolo, Giani şi Maristella, oaspeţii din Italia, întorşi după 20 de ani pentru a sărbători împreună cu noi.
După liturghie, cele 9 patrule au pornit într-o explorare în Iaşi, un city quest, unde au trebuit să meargă în 14 obiective turistice din oraş, să afle date despre ele şi să îndeplinească o provocare la fiecare. Mulţumim C.L. Sf. Anton din Iaşi pentru pregătirea acestei căutări de comori reuşite, care, pe lângă dezvoltarea culturii generale şi a spiritului de aventură, a strâns relaţiile dintre membrii noilor patrule.
Întorşi mai devreme sau mai târziu, cu toţii aveau zâmbetul pe buze şi bucuria de a fi trecut prin toată expediţia, nerenunţând chiar şi în momentele mai dificile.
Sâmbătă seară s-a aprins un foc de tabără în jurul căruia patrulele au animat câte un joc, iar mai apoi au cântat împreună. Acest moment a rămas în amintirea tuturor şi a fost într-adevăr o seară pe cinste, care s-a încheiat cu rugăciuni de mulţumire şi cu vizionarea filmuleţului pregătit de Tudor de la Iaşi, care prezintă istoria şi situaţia centrelor catolice din România. Duminică cercetaşii catolici au rămas în curtea şcolii pentru liturghie, în timp ce scoutiştii ortodocşi au mers la biserica Coborârea Sf. Duh. După aceea au urmat cele 2 ture de ateliere, cu numele de:
  1. Olimpiada trăsnită
  2. Provocări ale minţii
  3. Bijuterii din ceramică
  4. Bijuterii din textile
  5. Improvizaţie
  6. Construcţii din paie
  7. Afişe
  8. Rame foto cu tehnica şerveţelului
  9. Baloane cu aer cald
  10. Origami
Atelierele au fost bine pregătite de liderii noştri, de Doru de la Sf. Cruce, de Gheorghiţă şi de doamna profesoară de religie de la Cotnari. După ateliere, s-a fîcut închiderea ScoutIS-ului, cu anunţarea câştigătorilor de la explorare:
  1. Gheparzii şireţi
  2. Taci
  3. Zâmbăreţii junioro
  4. Şireturile dezlegate
  5. Alunele
  6. Flacăra speranţei
  7. Bocancii năzdrăvani
  8. Pinguinii din Madagascar
  9. Licuricioşii
Nu a ieşit cu supărare pentru nimeni, şi asta e bine, toţi au înţeles că nu e vorba de premii, aşa că toţi au mers la masă, unde au mâncat borş şi sarmale :D, după care au plecat, sfârşitul fiind melancolic. :)) Scuzaţi numărul mic de poze, dar nu am făcut încă rost de toate
Iată şi părerea Sînzianei de la Paşcani :D
.

Pot asocia experienta ScoutIS-ului de anul asta cu Scoutland-ul, campul din vara, ceea ce e mare lucru!

Inca de cand am urcat in tren ne-am regasit vechi prieteni (din hike-ul de mai demult) sau am legat prietenii noi cu cei din Pildesti. Am cantat la chitara, am invatat melodii noi sau am facut alte nazbatii ("Iata vini controloru'").

Ajunsi la Valea Lupului, a avut loc o prezentare a Centrelor Locale participante si prezentarea unui moment artistic al fiecarui centru. Am aflat tot atunci ca printre noi se aflau trei membri fondatori ASCRO, de nationalitate italiana. Dupa, ca tot scoutistul, ne-am pus pe jucat Steaua.

Am fost repartizati apoi pe patrule a cate 10-11 persoane. Patrula mea se numea "Sireturile dezlegate" si cuprindea, la fel ca si celelalte, scoutisti din diferite centre locale. La fel ca anul trecut, patrulele, dar nu numai, au reusit sa lege prietenii frumoase.

Eu, personal, m-am inteles foarte bine cu cei din Pildesti, Valea Lupului, Bacau si Iasi.

Sa trecem la ordinea cronologica! Sambata, impreuna cu noile patrule, am colindat Iasi-ul incercand sa-l descoperim pe cel de odinioara. A fost o proba de treasure hunting. Trebuia sa atingem diferite obiective de pe harta data, la locul respectiv indeplinind o proba fizica si culegand informatii pentru cadrul imaginar. Mai buni cu inventivitatea, mai slabuti cu istoria:">, asta e!

In aceeasi seara ne-am amuzat la un foc de tabara, cand am prezentat un moment artistic cu noile patrule. Deci, jocurile au fost geniale! Trebuie neaparat sa le preluam:)) Vezi "Pacala si Tandala", "Romeo si Julieta" sau altele a caror nume nu le-am retinut. Trompy si Adi de la Echipa Nationala au cantat la chitara cantece antrenante, toti cei prezenti cantand alaturi de ei.

A, apropo, mie si lui Radu ni s-au rupt corzile (ei bine, una de fiecare, si in momente diferite) asa ca am lasat-o mai moale cu cantatul:))

Duminica dimineata am mers la biserica ortodoxa, impreuna cu alti ortodocsi, in timp ce cei de religie catolica au participat la Liturghie in curtea scolii. Noi am prins sfarsitul slujbei, dar oricum... impresionant: )

Cand slujba s-a incheiat ne-am pregatit de ateliere: Baloane cu aer cald, Bijuterii din materiale textile, Bijuterii din ceramica, Improvizatie, Provocarile Mintii, Tehnica servetelului, Origami, Olimpiada trasnita si... cred ca mai erau. Atelierele astea au fost surprinzator de faine!

Organizarea ScoutIS-ului de anul asta a fost impecabila, o atmosfera calda si multa voie buna. Mai vreau!:)

1 mai 2011

Ziua Tineretului, Butea

Scoutiştii noştri au ales să sărbătorească în mod înţelept renumita zi de 1 mai, prin participarea la Ziua Diecezană a Tineretului, ce s-a desfăşurat la Butea, şi a fost organizată impecabil, a adus multe bucurii, haruri şi surprize.
Mergând cu cei din parohia Sf. Anton, am ajuns destul de devreme şi ne-am pregătit pentru Sf. Liturhie animată de tineri din multe parohii şi celebrată de PS Petru Gherghel, alături de PS Aurel Percă, de PS Dieter Geerlings, episcop auxiliar de Munster (Germania) şi de mulţi alţi preoţi din Dieceza de Iaşi. Ca semn al lui Cristos cel Înviat, la ofertoriu s-a dăruit şi un miel, care la sfârşit ne-a încântat cu un behăit autentic.
Mesajul din acest an a fost ,,Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă", citat din Scrisoarea Sf. Paul către Coloseni, explicat de către Papa Benedict în scrisoarea către tineri şi transpus la predică de către PS Aurel. La sfârşitul celebrării ne-am bucurat invocându-l pe fericitul Ioan Paul al II-lea, astăzi beatificat, urmărind imagini din viaţa sa şi din Piaţa San Pietro, iar la sfârşit am aflat că ediţia viitoare se va ţine la Iaşi Centru.
După liturghie, cei din Butea şi-au arătat ospitalitatea servind sarmale şi cozonac pentru toţi (3100 participanţi), iar apoi a urmat Festivalul Tinerilor, unde grupuri de tineri artişti din diverse parohii au dansat, au făcut pantomimă sau chiar teatru despre viaţa Papei Ioan Paul al II-lea.
Surpriza acestui festival a fost însă prestaţia lui Narcis Iustin Ianău, finalistul din show-ul Românii au talent. Şi imnul acestei zile a fost pregnant, el fiind intonat de vreo 5 ori, însă de fiecare dată cu însufleţire.