17 decembrie 2015

Spectacol de Craciun- 13 decembrie 2015


        Ca in fiecare an, inainte de sarbatori, cercetasii centrului local ,, Sfantul Dumitru", din Valea Lupului, au organizat un spectacol de Craciun, cu scopul de a aduna cat mai multe fonduri. Daca in anii anteriori, fondurile erau folosite pentru imbunatatirea propriilor nostre activitati sau pentru buna desfasurare si organizare a unor evenimente, anul acesta, noi, ca cercetasi, am adoptat o alta cauza pentru care sa luptam.
        Astfel, prin spectacolul organizat duminica trecuta, pe data de 13 decembrie 2015, la Palatul Copiilor, am ales sa sustinem proiectul Casa Share, al carui initiator este tanarul Bogdan Tanasa, cel care ne-a dat, credem noi, cel mai bun exemplu de solidaritate si implicare. Proiectul sau consta in construirea de case pentru diverse familii din tara- familii pline de lipsuri si care au nevoie urgenta de un camin care sa le confere siguranta si confort. In aceasta luna s-a avut in vedere construirea celei de a 7-a case de acest tip, de care sa se bucure o familie cu patru copii. 
         De aceea, spectacolul de anul acesta a avut ca scop sustinerea acestui proiect. Pentru a aduna cat mai multe fonduri, am pregatit o sceneta mare in care s-au implicat toti cercetasii, de la mic la mare. Piesa de teatru s-a intitulat ,,O poveste de Craciun''-dramatizare dupa povestea celebra a lui Charles Dickens. In plus, au fost cantate si multe colinde ( atat de cercetasi, cat si de Ceata de Medicinisti), iar cei mici au avut si cateva momente de dans. 
     Consideram ca a fost o sansa foarte buna pentru cei care vor sa faca o fapta buna in aceasta perioada. Bogdan Tanasa spunea: ,,M-as bucura sa existe un nebun ca mine in fiecare oras, sa adune lumea; daca ne unim, putem face multe lucruri''... Noi, ca cercetasi, am oferit aceasta oportunitate semenilor nostri,de a contribui la schimbare si de a ,,face o lume mai buna" alaturi de noi.













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu