1 august 2010

Magis 2010

Din 27 iulie 2010, ora 16.00 până in 31 iulie 2010, ora 10.00, au avut loc Zilele Ignațiene ale Tineretului, la Centrul Spiritual Manresa din Cluj Napoca. A fost o sărbătoare la care au participat 63 de tineri care au venit în contact cu modul ignațian de a privi viața, au învăţat că omul este bun pentru că e creat de Dumnezeu . Din centrul nostru au participat Petronela, Alexandra şi Delia, fiind reprezentantele Moldovei la aceste zile ale tineretului. Activităţile au cuprins conferinţe, serate cu jocuri, cântece şi dansuri, ateliere de dans meditativ şi de fotografie, spectacolul din ultima seară, rugăciunile deosebite de dimineaţă şi seară şi nu în ultimul rând, sfintele liturghii. Participanţii au fost împărţiţi în 5 echipe: galben, portocaliu, galben pai, verde şi violet, toţi primind câte o eşarfă de culoarea echipei din care făceau parte. În ultima seară, după liturghia de hram (Sf. Ignaţiu de Loyola) grupurile şi-au prezentat numele, imnul, steagul şi o statuia făcută din corpurile lor care să îi reprezinte. Conferinţele ţinute de preoţii şi fraţii iezuiţi au avut diferite teme, toate însă fiind foarte folositoare: O dorinţă care deschide drumul şi Vocaţie: iezuitul, un om păcătos chemat de Dumnezeu ale pr. Olivo, Râsul care vindecă inima şi Comunicarea non-violentă, un limbaj al vieţii ale pr. Iulian, Bucuria de a şi dărui a fr. Vasile, Glasul celor fără glas şi Emigrarea:problemă sau soluţie ale pr. Jani, Iezuiţii şi filmul a pr. Florin şi Simbolismul icoanelor a PS Florentin. De asemenea, rugăciunile trăite în aceste zile au fost toate foarte profunde, de la rugăciunea Laudelor la Taize, de la rugăciune contemplativă la rugăciuni pe temele Învăţătorule unde locuieşti sau Gandhi şi Isus. Am avut ocazia de a prezenta şi câteva jocuri Scout într-o seară sau în pauze, iar tinerii prezenţi au fost foarte încântaţi. Bucuria de a-l avea pe PS Florentin în mijlocul nostru în timpul programului a fost mare, mai ales că Preasfiniţia sa a fost mereu cu zâmbetul pe buze, dar şi pentru că ne-a binecuvântat de nenumărate ori.
Mai multe poze găsiţi pe:
http://fotofrancisc.ro/ şi pe http://picasaweb.google.com/centrulmanresa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu