25 iunie 2012

Târgul de educație alternativă- Casa Corpului Didactic

Între 30 mai și 1 iunie s-a desfălurat, la Casa Corpului Didactic din Iași, Târgul de educație alternativă cu ocazia comemorării a 100 de ani de la moartea lui Spiru Haret, patronul instituției. Cercetașii de la Valea Lupului au pregătit un stand în care au afișat poze și materiale Scout și au montat un cort în care au intrat zeci de copii de la diferite grădinițe. În ultima zi, 1 iunie, s-a serbat Ziua Copilului, iar mulți copii au venit și și-au etalat talentele, cercetașii făcând două bansuri care i-au antrenat pe toți prichindeii sosiți.











2 iunie 2012

Cununie Irina


Ziua de 2 iunie a adus un motiv de bucurie pentru toți cercetașii din centrul nostru, mai ales pentru Irina, liderul îndrăgit de toți lupișorii, care s-a căsătorit, fiindu-i alături membri ai centrului nostru mai ales la cununia religioasă, celebrată la Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iași.








ScoutIS - o familie 3D

S-a încheiat și cea de-a treia ediție a ScoutIS-ului, denumită ScoutIS - O familie 3D, având drept cadru simbolic cele trei familii: cea în care ne-am născut, cea a cercetășiei și a Bisericii și cea universală, a tuturor oamenilor. Cele trei zile au fost pline de activități, vineri fiind deschiderea și prezentarea centrelor participante și câte un joc din partea acestor. Sâmbătă a fost o zi obositoare, dar probabil și ziua cu cele mai multe peripeții și amintiri, ea fiind umolută de o amplă explorare în Iași și Valea Lupului. Iată povestea explorării și locațiile vizate:

Descriere: http://clipart.usscouts.org/library/Scouting_Images/cartoons/chubby_scout.gifBună! Eu sunt ScoutIS, fiul moldovean al Scoutului. Deși am doar trei anișori, mă simt destul de zdravăn să pornesc alături de voi în explorarea orașului Iași, pentru a-mi regăsi rudele. Nu știți despre cine vorbesc? Imediat lămurim misterul!

Povestea a început în anul 1907, când stră-stră-stră-stră-stră bunicul meu, Robert Baden Powell a plecat în primul camp de cercetași cu 20 de băieți, care au devenit frați în familia scout. Și ca semn a legăturii care se crease între ei, scrisoarea pe care BP le-a dat-o la despărțire, au rupt-o în bucăți mici, fiecare luând o parte și promițându-și unii altora că mesajul va fi reîntregit, cândva.

Timpul a trecut, băieții au crescut și au plecat în lume, răspândindu-se în cele patru zări și ducând spiritul scout cu ei. Și, cum patronul cercetașilor din lumea întreagă este Sfântul Gheorghe, ei au creat tradiția ca pe primul născut băiat din familie să îl numească Gheorghe (sau cu echivalentul acestui nume din țara în care i-au purtat pașii). Și, odată cu numele, băieții primeau ca moștenire fragmentul de mesaj și promisiunea părinților lor de a se reuni pentru a lipi bucățile de hârtie și a da la iveală mesajul fondatorului cercetășiei.

Trebuie să vă mai spun un lucru. Prietenii îmi spun ScoutIs, dar în actele mele scrie … Gheorghiță! Da, ați ghicit! Sunt unul dintre urmașii primilor scoutiști și am unul dintre fragmentele mesajului. Și printr-o întâmplare fericită, am aflat că în acest moment în oraș sunt și ceilalți posesori ai fragmentelor de scrisoare! La care nu vor renunța, dacă nu le veți demonstra că le meritați!

Pentru a-i găsi, trebuie să străbateți orașul din Bucium și până în Copou, în centrul orașului, dar și în Valea Lupului, trecând prin mai multe încercări.

Voi alegeți în ce ordine mergeți să-i întâlniți pe

· George, britanicul, la Librăria Adevărul de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt,

· Georges, francezul, la magazinul Decathlon

· Gyorgy, ungurul, la Muzeul Unirii, pe strada Lăpușneanu

· Igor, rusul, la Restaurantul Bolta Rece

· Giorgio, italianul, la Capela Padre Pio din Valea Lupului, Aleea cu Nuci

· Jerzy, polonezul, la Azilul de bătrâni de la Plopii fără soț

· Joji, japonezul din pavilionul japonez din Grădina Botanică

· Keoki, hawaianul din serele Grădinii Botanice

· Jorge, spaniolul la Colegiul Național de artă Octav Băncilă, curtea interioară

· Jurgen, germanul, la sala de cățărare

· Yorgo, turcul, la Școala Valea Lupului

Duminică, catolicii au sărbătorit Rusaliile în sala de sport, la Liturghie, iar ortodocșii au mers la biserica Coborârea Duhului Sfânt. După liturghie au urmat atelierele:

1. Linogravură

2. Chestii ingineresti

3. Improvizatii

4. Teambuilding

5. Cercul sarazinilor și Alce Rossa

5. Quilling

7. Felicitari fara sfarsit

8. Brățări cu modele

9. Videoclip la indigo

După ateliere, am mers la masa festivă de la casa de prăznuire de la biserica Pogorârea Duhului Sfânt, unde am mâncat pe săturate și, la intrarea tortuluiam cântat La mulți anifestivalului.

Iată și părerea unui centru, după ce au ajuns acasă:

Noi, cercetasii centrului Local Fericitul Ieremia Bacau , va multumim pentru invitatie si ne bucuram ca am reusit in aceste 3 zile sa
DESCOPERIM
DRAGOSTEA si
DARUIREA prietenilor nostri cercetasi si
DORINTA de a cunoaste tot mai multe lucruri. Ne bucuram caci cu ajutorul lui DUMNEZEU, a fost posibil acest campus, si ca nu am avut de aface cu
DEZASTRUL, chiar daca acesta ne face mai puternici. Sa nu uitam si
DISCIPLINA , care daca ar lipsi ar aparea
DUREREA .Nu in ultimul rand sa multumim fratilor nostri Ortodocsi care ne-au oferit o masa calda, o masa care ne-a dat puterea de a alerga spre tren.
Multumim organizatorilor si tuturor ce au contribuit pentru ca aceasta sarbatoare sa fie posibila.
Speram sa ne vedem si la anul sanatosi, DEMNI, DARJI, cu DUMNEZEU in suflet , dar si fericiti.



































Jungla prieteniei

Lupișorii noștri au partcipat la activitatea organizată de C.L. Sf. Anton, Iași, și au avut parte de o zi plină, în care au cunoscut nu doar orașul Iași, ci și mulți alți lupișori, cu care s-au împrietenit, după cum o spune chiar numele evenimentului. Lupișorii s-au întors cu mult entuziasm și au mărturisit că ziua de sâmbătă a fost una specială, una în stil cercetășesc, așa cum le place.