Campus Poienile de sub Munte, Maramureș

Între 29 iulie și 6 august s-a desfășurat campusul de vară al centrului nostru, la el participând aproximativ 30 de lupișori, temerari și exploratori. Cadrul simbolic al campului a fost povestea Vrăjitorul din Oz, iar tema a fost bucuria sacrificiului. Locul de campare a fost clasificat de toți participanții drept cel mai reușit de până acum, el fiind situat pe o platformă, înconjurat de pădure și de munți din toate părțile. În prima seară, cercetașii au ajuns entuziasmați în satul maramureșean, fiind deja întuneric. Astfel, în prima dimineață, ei au avut o surpriză când s-au trezit și au realizat cât de frumos este locul în care aveam să rămânem pentru o săptămână. Luni a fost o zi dedicată construcțiilor, întrucât locul în care ne-am așezat era sălbatic. Astfel, cu toții au contribuit la construirea unei mese lungi și a două bănci lungi de o parte și de alta a ei, a unui umbrar, a unei toalete și a unei vetre. Seara ni s-a alăturat pr. Alois, care a celebrat sfânta Liturghie în mijlocul naturii, cea mai frumoasă biserică. A doua zi a fost una a explorării satului care ne-a găzduit cu atâta căldură. Patrulele de temerari formate în campus au pornit în sat, având de îndeplinit un număr de provocări interesante. Acolo s-au întâlnit cu domnul profesor de istorie din sat, care le-a explicat tradițiile din zonă, mai ales că acolo limba principală vorbită de majoritatea sătenilor este ucraineana. Între timp, lupișorii au avut olimpiada, în cadrul căreia și-au arătat competențele. Trei temerari și două exploratoare participanți la premiile International Award au plecat pe un traseu stabilit spre lacul Vinderel, ei rămânând peste noapte la două familii binevoitoare din satul Repedea. Din păcate, din cauza întârzierii, cei cinci nu au reușit să ajungă la lac, așa cum și-au propus și lupișorii, și temerarii, care au pornit a doua zi pe un traseu de o zi, dar nu au ajuns nici ei la lac. Cu toții s-au întors împreună în locul de camp, cu regretul că nu au mai ajuns la lac. Oricum, pe drumul solicitant au putut să se bucure de niște peisaje superbe și să mănânce multe afine și mure. Ziua de joi a fost una de relaxare: lupișorii și temerarii au avut cursuri de prim ajutor cu Lorena, iar temerarii și exploratorii au fost la biserica ucraineană greco-catolică din sat, iar după liturghie s-au jucat cu câțiva copii de acolo. La întoarcere, întrucât drumul era de aproximativ o oră și jumătate sau chiar de două ore, un domn de treabă ne-a încărcat în dubița sa și ne-a dus înapoi. Vineri a fost o zi în care am vizitat Muzeul Satului Maramureșean și Memorialul Durerii din Sighet, dar și Cimitirul Vesel din Săpânța. Copiii au fost plăcut impresionați de toate cele trei locuri atât de diferite, ei văzând cum trăiau oamenii din Maramureș acum câteva sute de ani și alcătuind câte o poveste despre o zi din viața unei familii care locuia într-o astfel de casă sau înțelegând jertfa strămoșilor noștri pentru ca noi să fim eliberați de comunism și fiind mai motivați să luptăm pentru adevăratele valori. La Cimitirul Vesel, lupișorii au trbeuit să memoreze o poezie scrisă pe o cruce, iar cei mai mari au trebuit să-și alcătuiască propriile versuri care să fie scrise pe crucile lor. Sâmbătă, lupișorii au gătit pentru toți cei din campus, iar temerarii și exploratorii au avut Olimpiada cu diferite probe mai mult sau mai puțin obișnuite, după care au trebuit să construiască, în 40 de minute, din lemn și sfoară câte un obiect folositor în campus. Seara, ultima petrecută în locul de campare, a fost marcată de concursul Cercetașii au talent, la care au participat aproape toți cu cântece, dansuri, numere de magie, trucuri cu cărți de joc sau imitat de animale. Duminică dimineață, părintele greco-catolic din comunitate, pr. Boiciuc, a sosit la ora 7 dimineața și a celebrat pentru noi, în limba română, sfânta Liturghie. După aceea am mâncat și am făcut evaluarea campusului și închiderea solemnă a acestuia. În sfârșit, am strâns tot din campus și ne-am luat la revedere de la lupișori, care au plecat cu mașina mai devreme. Temerarii și exploratorii au mai rămas câteva ore și au cântat și s-au bălăcit în pârâu, până când au venit două microbuze și i-au dus în gara din Leordina. În cea de-a doua gară am stat aproape cinci ore, până pe la ora 1-2 noaptea, timp în care am mâncat și am avut un program de seară liniștit, dar foarte distractiv, care pentru unii a fost mai lung, iar pentru unii mai scurt, pentru că s-au culcat.