Tocmai ne-am întors de la Dofteana, locaţia pentru campusul de iarnă din acest an al unităţii de temerari şi exploratori ai centrului nostru. Dacă vă întrebaţi ce activităţi s-au desfăşurat în aceste zile, făceţi-vă timp să citiţi acest articol, pentru că cele cinci zile de camp au fost pline.
Încă de pe drum, aventura se arăta interesantă; pe lângă faptul că am jucat arhi-cunoscutul joc cu lipitul numelor pe frunte şi ghicitul lor (au fost Fernando Magellan, Fred Flinstone, Lady Gaga, Perversul de pe Târgu Ocna şi multe altele), am începul jocul cu pietricica zâmbitoare: cine spunea nu celui care avea piatra trebuia să o ia în primire, iar când liderii întrebau la cine se află obiectul respectiv, victima primea pedeapsă.
Am ajuns în gară, şi după ce am mers aproximativ jumătate de oră am intrat în friguroasa şcoală din Dofeana, ce avea să devină casa noastră pentru câteva zile. În câteva ceasuri, săraca instituţie de învăţământ s-a transformat într-un sediu scout minunat.
Am făcut frumos deschiderea oficială a campusului, am jucat câteva joculeţe şi ne-am culcat. A fost o noapte friguroasă, dar a fost o experienţă şi am avut de învăţat din asta. Oricum, nimeni nu s-a plâns la modul serios, aşa că toate bune şi frumoase.
Dimineaţa, cu faţa boţită, am mers la înviorare, am înfulecat câte puţin din ce era pe masă şi cei mai curajoşi, ori cu condiţie fizică mai bună au plecat în hike până pe la Dărmăneşti. Urcând din greu pe dealurile înalte, am privit cu mulţumire locul din care am plecat, realizând că am parcurs o distanţă considerabilă. În final, domnul Iacob,împreună cu câinii lui, cu care ne-am întâlnit în vârf de deal, ne-a explicat că exista o cale de a ajunge acolo mult mai repede. Oricum, a fost frumos că am descoperit împreună calea şi că am analizat care sunt drumurile cele mai sigure, dar scurte, care sunt avantajele şi dezavantajele alegerilor făcute.
La întoarcere am oprit la un şipot şi am mâncat pe unde am prins. Aşadar, de la mâncare şi de la glucoza pe care ne-a dat-o Călin, am avut energie să mai urcăm puţin şi să ne întoarcem cu bine la şcoală, unde i-am găsit pe ceilalţi împletind brăţări ale prieteniei. Ei au fost în explorare în Dofteana şi au aflat informaţii despre sat. După ce ne-am odihnit jucând popa prostu sau sculptând în lemnul pentru foc, am mers plini de recunoştinţă la liturghie, iar unii au rămas pentru lecturi spirituale. Mai pe seară, am primit vizita pr. Ioan, parohul comunităţii, şi al domnului Mihai Beţa, care ne-au dat mărturie despre viaţa lor, vocaţia lor şi ne-au dat sfaturi pentru viaţă. Am rămas impesionaţi de timpurile grele în care şi-au trăit copilăria şi tinereţea, dar mai ales de bucuria şi entuziasmul lor.
Următoarea zi a început cu plecarea la cele două biserici, ortodoxă şi catolică, şi participarea la slujbă, pentru că era sărbătoarea Întâmpinării Domnului.
Ne-am stabilit o întâlnire cu tinerii şi copiii de acolo,care la ora două erau în faţa şcolii în număr mai mare decât ne-am aşteptat. Şefii de patrulă şi liderii au animat jocurile, iar apoi ne-am împărţit pe grupe de vârstă şli am vorbit despre noi, ceea ce ne place, şi mai ales despre scout. Am găsit în ei nişte prieteni foarte lipicioşi şi deschişi, fapt ce ne-a bucurat foarte mult, poate chiar un viitor centru local la ei.
Am avut ateliere de cusut nasturi şi de făcut brăţări, apoi de noduri, unde am proiectat o trecere pe sfoară pesteun râu şi o targă. Surpriza zilei a fost vizita domnului Beţa la noi, pentru a ne explica tehnicile sculptatului în lemn şi a ne arăta câteva obiecte făcute de dumnealui.
Ziua de joi a fost caracterizată printr-un singur cuvânt: aventură. Am pus în practică ceea ce proiectasem cu o zi în urmă: pornind în pădure, am dat de o pantă abruptă, peste care am trecut mergând pe o sfoară şi ţinându-ne cu mâinile de alta. Am făcut şi tărgile pe care le-am gândit dinainte şi am cărat puţin un membru al patrulei.
Întorcându-ne, am mers la biserică, dar băieţii au fost încuiaţi în casă. După ce şi-a a dus aminte de ei, Petronela s-a dus repede şi le-a deschis.
Fiind comemorarea sfântului Blaziu, s-a dat binecuvântarea împotriva bolilor de gât, timp în care am cântat câteva cântece. Închiderea campului a fost impresionantă: după ce cu o zi în urmă am confecţionat o mică amintire pentru copiii de la şcoala unde am stat, am desenat o palmă, iar ceilalţi au scris pe ea ceva pozitiv sau negativ despre noi, pentru evaluare. După aceea, a urmat surpriza serii: unii temerari şi exploratori au trecut la următoarea etapă şiu au primit specializări: jurnalist, artist şi călăuză. După aceea ne-am delectat cu o stea şi cu alte jocuri distractive şi am citit jurnalul zilei, ca în fiecare seară. Dimineaţa următoare ne-am trezit la cinci pentru a prinde trenul, iar pe durm am avut parte de două surprize: liderii ne-au dus la restaurant şi la mausoleul de la Mărăşeşti, unde am rămas cu toţii impresionaţi. Am stat acolo pentru că a trebuit să schimbăm trenul şi să aşteptăm patru ore. Decât să stăm degeabă, mai bine avem parte de o lecţie de istorie şi cultură. A fost un campus superb în care progresul a fost mai vizibil ca niciodată, iar abilităţile copiilor s-au amplificat în toate domeniile, pentru că activităţile au cuprins o gamă foarte largă de capacităţi pe care să şi le dezvolte copiii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu